Vestea care îî vizează pe fermierii români este aceea că plata subvențiilor va începe pe 15 octombrie 2017. Anunțul îl face ministrul Agriculturii, Petre Daea.
“Suntem singura ţară a Uniunii Europene care a încheiat procedura de depunere a cererilor până pe 15 mai. Au fost solicitări din alte ţări și s-a dat de către comisar o prelungire a termenului de depunere a cererilor. Noi le-am comunicat clar că România doreşte şi poate să încheie această operaţiune pe 15 mai. De ce? Primul motiv a fost acela ca să putem da subvenţiile la timp. Doi, pentru a putea intra în control într-o perioadă rezonabilă şi agronomic justificată. Suntem gata de control, aşa cum am stabilit, de pe data de 1 octombrie. Vă spun foarte clar că de pe data de 15 octombrie vom începe primele plăţi ale subvenţiilor.”, informează ministrul Agriculturii.