[vc_row][vc_column][vc_column_text]Joi, 13.06.2019, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Argeș, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională în Sistem Dual din România a găzduit Conferința ocazionată de semnarea unui Protocol de Colaborare între cele două instituții.
Evenimentul a avut loc la sediul CCIA Argeș, din Pitești, Bdul. Republicii, nr. 63, cu începere de la ora 10.00, semnarea făcându-se în prezența presei, a unora dintre cei mai importanți reprezentanți ai mediului de afaceri din Argeș, membri ai Colegiului de Conducere al CCIA Argeș: dl. Sandu Nichita – Vicepreședinte Colegiu CCIA Argeș, dl. Ion Brănescu – Vicepreședinte Colegiu CCIA Argeș, dl. Mircea Andreescu – Vicepreședinte Colegiu CCIA Argeș, ai reprezentanților Învățământului Tehnic Dual în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș: dl. Dumitru Tudosoiu – Inspector Școlar General, dna. Gabriela Neagu – Inspector de Specialitate Învățământ Tehnic, dl. Gheorghe Dinuță – Director Liceul Tehnic Mioveni, dna. Ionică Maria – Director Liceul Astra.
Domnul Președinte al CCIA Argeș, George Caval a declarat, cu prilejul acestei semnări:
”Acest demers vine în contextul protocolului în domeniul formării și certificării profesionale, semnat deja între Autoritatea Națională pentru Formare Profesională în Sistem Dual din România și Camera de Comerţ şi Industrie a României.
În calitatea noastră de Cameră Județeană, parte a Sistemului Cameral din România, vom continua implicarea alături de actorii economici județeni și de Inspectoratul Școlar Județean Argeș, în toate demersurile și inițiativele care au ca obiectiv dezvoltarea învățământului profesional dual din județul Argeș.
Personal, consider acest protocol ca fiind un instrument deosebit de important, menit să definească, dar și să operaționalizeze obiectivele în domeniul formării profesionale inițiale în sistem dual, afirmate în mod repetat de către Camerele de Comerț și Industrie din România.”
Din partea Autorității Naţionale pentru Formare Profesională în Sistem Dual din România, Dl. Gabriel Bratu a decarat:
”Semnarea acestui protocol se înscrie în strategia Autorității Nationale de a deschide 8 Birouri Regionale, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie. Obiectivul principal este acela de a ne apropia de mediul de business, întrucât Învățământul dual se organizează doar la solicitatea agenților economici. Biroul regional care se va deschide la Argeș va acoperi întreaga regiune Sud Muntenia. Obiectivele imediate sunt apropierea de oamenii de afaceri, promovarea strategiei de dezvoltare, identificarea resursei umane și promovarea oportunităților pentru mediul de afaceri. Și deopotrivă pentru elevi și părinți asigurarea că a învăța o meserie și a avea la vârsta majoratului un loc de munca bine plătit este o șansă în plus.”
Părțile protocolului se angajează să coopereze în mod aprofundat pentru identificarea nevoilor de calificare/formare, sens în care se preconizează, cu prioritate, elaborarea unui plan unitar pentru îmbunătăţirea educaţiei, formării, certificării şi recunoaşterii profesionale iniţiale în sistem dual din România. [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_gallery type="image_grid" images="7418,7419,7420,7421,7422,7423,7424,7425,7426,7427,7428,7429,7430,7431,7432,7433,7434,7435,7436,7437"][/vc_column][/vc_row]