Tot mai multe brutarii artizanale o produc în locul celei cu drojdie obişnuită. Este adevărat că e mult mai scumpă decât cea cu care ne-am obişnuit, dar nutriţioniştii susţin că este mai sănătoasă pentru ca aluatul sta la dospit chiar şi 24 de ore.
Mulţi brutari au regăsit reţetele bunicilor şi fac pâinea ca pe vremuri, doar cu maia, apă, sare şi faină.
Acesta este sunetul pe care îl aude Simona de trei ani încoace, de când şi-a deschis o brutărie în care face pâine cu maia. A lucrat 15 ani in domeniul bancar, însă a renunţat la birou pentru a frământa aluatul cu maia.
Simona, brutar: “Am zis că e foarte interesant cum creşte pâinea asta fără drojdia cu care eram obişnuită. Maiaua clasică este formată din faina şi apa care fermentează. Fermentând creează drojdiile şi lactobaccilii necesari pentru dospirea pâinii.”