• INFOeconomic
  • Cursuri ATVA

MADR: Peste 50.000 de tone de roșii livrate pe piață de beneficiarii programului de tomate românești, în 2017

Cantitatea de roşii proaspete livrate în 2017 de către beneficiarii programului de tomate româneşti a depăşit 50.000 de tone, iar suma plătită către cei peste 8.000 de legumicultori a fost de circa 23,667 milioane de euro, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES.

Conform datelor oficiale, în primul ciclu de producţie din cadrul programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate derulat în anul 2017 s-au înscris 4.397 beneficiari, iar în ciclul al doilea un număr de 3.627 beneficiari.

După primul an de implementare (2017), au fost livrate pe piaţă peste 50.000 tone de roşii proaspete de către 8.024 legumicultori, beneficiari ai programului, suma plătită către aceştia în anul 2017 fiind de 23.667.674,62 de euro.

către articolul din Agerpres