In seara zilei de 05.02.2019 dnul George Caval a participat la o recepție organizata de Camera de Comerț și Industrie a României la CCIR Business Center, în onoarea Corpului Diplomatic acreditat la București. Evenimentul a marcat contribuţia deosebită a diplomaţilor străini la dezvoltarea economiei naţionale, prin sprijinul acordat relaţiilor comerciale bilaterale dintre România şi diverse state ale lumii.
Cu această ocazie, președintele CCIR, Mihai Daraban a declarat faptul că România ar trebui să accepte investiții străine pentru echilibrarea situației economice actuale. Mihai Daraban a precizat că, potrivit clasamentelor Eurostat, România este ”pe ultimul loc inovare, cercetare în UE, pe penultimul loc la productivitatea muncii, ultimul loc la digitalizarea administrativă”.
Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează anual un eveniment devenit tradiție – Recepţia în onoarea Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti. Prin acest eveniment, CCIR onorează contribuţia reprezentanţelor diplomatice din anul 1864, când diplomaţii străini din Bucureşti au făcut demersuri pe lângă domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru promulgarea primei legi a Camerelor de Comerţ din Principatele Unite, semnată la 30 septembrie 1864.